Ambasada Palestinei: „Disputa internă între Executiv și Președinție nu transmite o poziție clară”

Ambasada Palestinei: „Disputa internă între Executiv și Președinție nu transmite o poziție clară
Publicat: 17/05/2018, 16:45
Actualizat: 25/03/2019, 19:55

„Rechemarea domnului ambasador la Ramallah vine în contextul în care România se află printre țările care au blocat declarația comună a Uniunii Europene referitoare la relocarea ambasadelor statelor membre UE de la Tel Aviv la Ierusalim și în acest context, reprezentantii României au participat la recepția deschiderii ambasadei SUA în Ierusalimul ocupat, în timp ce forțele de ocupație au ucis 64 de civili palestinieni și au rănit peste 2500 în Fâșia Gaza”, se arată în răspunsul ambasadei Statului Palestina, pentru MEDIAFAX.

În același răspuns, sura citată face referire și la schimbul de replici dintre Guvern și președinte pe tema mutării ambasadei.

„Guvernul României și-a arătat intenția de a-și muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim și disputa internă încă nesoluționată, între Executiv și Președenție nu este de natură să transmită o poziție clară a Statului Român în ceea ce privește acest demers. Amintim că Rezoluția 478 din 1980 a Consiliului de Securitate ONU, citată ulterior în rezoluțiile 672, 1332 și, cea mai recentă – 2334 din 2016, cere tuturor statelor membre să nu-și stabilească misiuni diplomatice la Ierusalim, teritoriu palestinian ocupat de către Israel în 1967. Reiterăm pe această cale aprecierea noastră pentru poziția trașantă pe care Președintele României, E.S. Domnul Klaus Iohannis, titular de drept al deciziilor de politică externă, a adoptat-o, garantând respectul față de legea internațională și față de principiile de drept. De asemenea, mulțumim domnului președinte pentru recenta declarație de solidaritate cu victimele din Fâșia Gaza”, transmite ambasada Palestinei.

Ambasadorul Palestinei în România, Fuad Kokaly, a fost rechemat miercuri la Ramallah pentru consultări.

Decizia vine în contextul în care România, Cehia și Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declarații comune a Uniunii Europene prin care se condamnă mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Autoritatea Palestiniană a condamnat, sâmbătă, poziția adoptată de cele trei state.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că rechemarea ambasadorului Palestinei la București la Ramallah este o practică diplomatică, iar un dialog politic susținut este necesar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...